luni, 19 decembrie 2011

De ce Artemis? Un manifest




Artemis- zeita vanatorii, a pădurilor, si a lunii. Cam asta stim in general despre ea. Daca intram mai adanc in istoria vietii ei, asa cum a fost descrisa de greci si de romani, mai aflam ca este protectoarea copiilor, a virginității, zeita a fertilității si a spiritului de camaraderie intre femei.

Dintre toate zeitele, Artemis este cea care este aproape mereu inconjurata de nimfe, tinere virgine cu care are relatii de camaraderie. Mitologia ei cuprinde povesti despre felul in care zeita apara onoarea si siguranta femeilor si a copiilor mici, devenind prin aceasta un simbol si o muza a miscarii feministe din secolul trecut.



Este expresia spiritului liber al femeii, care nu se defineste pe sine prin relatia cu un partener sau cu copiii ei, cu statutul ei social sau cu frumusetea sa, ci prin relatia cu sufletul ei liber, care tanjeste spre afirmare de sine. Intr-un fel, este adolescenta, virgina care nu cunoaste inca iubirea pentru un barbat si nici nu tanjeste dupa ea, pentru ca interesele ei sunt mult mai fascinante. Este pustoaica indragostita de sport, de echitatie, de animalute si de propriile ei vise aventuroase, care se ia la intrecere cu baietii si de cele mai multe ori ii invinge pentru ca este agila si puternica. Este spiritul feminin care are toate acordurile tocmai pentru ca nu are nevoie de niciun acord din partea celorlalti.

Am ales-o ca simbol si ca titlu de blog pentru ca acesta doresc sa fie spiritul acestui blog: sa ne ajute pe toate sa ne redescoperim partea aceea unica, in care suntem noi insene, dincolo de orice alte identificari- mama, sotie, iubita, manager, casnica etc si sa creeze un spatiu in care sa ne simtim libere, creative si complete. Un blog care sa ne reaminteasca sine suntem si ce putem face ca femei, atunci cand ne propunem.
Love, Jojo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu